in familie

In familia me-a si-au facut aparitia, mai mult sau mai putin spontan, doi membri noi. Era o zi istorica de 8 martie 2007 ( a trecut ceva de cand nu am mai scris aici:P) cand am luat o decizie radicala. Sa adopt doua creaturi mici, cu gaturi lungi si carapace, de la o colega de serviciu. Ea tatona terenul de cateva saptamani, tot intrebandu-ma daca m-am gandit si daca le vreau, motivand ca nu se mai intelege cu motanul din cauza lor. Situatia era disperata, asa ca am luat o hotarare pe masura: am adoptat cele doua broscutze tzestoase, facandu-mi un cadou de 8 martie. In aceeasi zi am cazut de acord asupra detaliilor cu distinsa colega(ora la care sa trec sa le iau in custodie, tipul de mancare preferat si alte ponturi pentru ingrijirea broastelor testoase).

Era prima data cand vedeam astfel de creaturi, despre care, sincera sa fiu, nu stiam mare lucru (ignoranta de mine).
Ajung la colega, care ma primeste cu multa caldura in camera in care isi aveau salasul cele doua creaturi.
Le-am cules, le-am urcat in masina si pe drum am avut un soc. Erau urate. Pareau batrane. Miroseau a peste. Am regretat. Am regretat ca am acceptat, ca am luat asupra mea aceasta povara. Ma tot gandeam: broaste testoase imi trebuiau mie acum, in loc sa imi fi vazut de treaba. Chestia era ca ma si infricosau putin. Aveau o ceva salbatic in privire, ceva ce nu vazusem la nici un catel, pisica sau alt animalut de companie pana atunci.
Insa in momentul in care le-am scos din masina si le-am urcat in noul lor camin, mi-am dat seama ca si ele erau emotionate, stresate, si mai presus de orice complet neajutorate.
Si la fel de rapid cum regretasem cu cateva momente inainte ca le-am luat, m-am topit. Am stiut ca o sa le iubesc la fel de mult cum imi iubesc si catelul. Erau mici. Ochisorii lor salbatici erau plini de teama si neincredere. Isi loveau carapacea de peretii acvariului in incercarea lor disperata de a scapa, de a gasi o iesire (am uitat sa va spun ca sunt tzestoase de apa).

Le-am instalat comod in coltisorul lor ( aranjat in prealabil special pentru sosirea noilor membri ai familiei) si de atunci imi infrumuseteaza casa, viata si imi hranesc sufletul fara incetare.
Sunt absolut superbe. Analizand situatia acum, nu imi vine sa cred ca am putut regreta ca le luasem, ca nu am putut sa vad ce creaturi magnifice sunt aceste broscute. Am invatat multe de la ele. Si mai cu seama am invatat multe despre ele.
Sunt extrem de usor de intretinut (mancare-hamsii de la pescarie-1kg le ajunge cateva saptamani; acvariul curatat cand se murdareste, eventual o planta decorativa-daca nu e distrusa in cateva saptamani; un incalzitor ; si cel mai important, putina iubire).

Si au crescut. Erau doua mogaldetze cand le-am luat si acum sunt niste veritabil pardatori umanizati. Le iubesc extrem de mult si nu as renunta la ele pentru nimic in lume. Acum au un camin stabil, s-au acomodat cu locul, s-au acomodat cu noi, si cateodata am impresia ca si ele ne iubesc, sau cel putin sunt foarte recunoscatoare pentru confort.

Deci daca nu aveti timp pentru caini sau pisici, sunteti ocupati si nu vreti mizerie prin casa, luati-va broscute. Stau cumiti in acvariu si va asteapta cu mancarea, nu fac galagie, nu fac mizerie sunt sunt absolut adorabile.