adrenalina!!!

Iar somez...nu pot sa ma nici macar doua posturi intr-o saptamana, e de domeniul fantasticului. Dar asa, macar in weekend, pot sa ma bag cate o intamplare, cate o chestie noua. De ex, acum nu mai stiu exact cat timp, cred ca doua saptamani, a avut loc la noi o prezentare de bolizi, pentru raliul de anul viitor, din mai.
Am fost si eu pe acolo(evident, altfel nu mai aduceam discutia:D)
Am ajuns acolo mai tarziu si nu ne-au lasat sa intram decat la pauza. In fine, am intrat noi si ne-am pus pe fotografiat(ca romanu', ce Dumenzeului). Era incredibil. Nishte masini...nu va pot descrie in cuvinte, atat de mishto...si va spune asta o fata care nu e un fan infocat masini. Deci...neam de neamul meu nu a mai vazut asa ceva.
Nu stiu exact ce sa va mai spun, am sa va pun poze imediat ce le descarc(iar lipsa de timp aici).
Asa, am sa va pun poze, sa vedeti si voi cu ochii vostri.
Si asta nu e tot...m-am si plimbat...cu un Mertzan. Vreau sa zic ca atunci cand a intrat in viteza, aveam stomacul in gat si eram intrata de tot in scaun. Soferul(pilot de curse..nu i-am retinut numele, spre rusinea mea) ma intreaba: Are you ok? Probabil ca ma stafidisem putin de la impactul ala. Va dati seama ca nu am avut ocazia pana atunci sa merg cu o masina care sa prinda atata viteza, in cateva secunde. A fost incredibil. Cand m-am urcat in masina noastra, normala, simteam ca stau pe loc..hi hi
A fost o experienta foarte placuta, si acum abia astept raliul din mai.

obositor..

Stiu ca nu am mai scris cam de multishor pe blog, si asta s-a intamplat pentru ca in mare parte nu am mai avut timp la dispozitie, dar uite ca scriu, ca sa nu carecumva sa zicetzi ca m-am evaporat.

Azi o sa scriu despre ceva care, sincera sa fiu, m-a indignat peste poate. Saptamana trecuta sora mea a plecat in concediu in Spania. Si noi, ca oamenii, hai sa o ducem la aeroport. Plecam noi, constiinciosi cum suntem, devreme, mai ales ca traficul era inchis chiar pe partea aia, catre aeroport. In fine, avionul era programat sa decoleze la ora 17:45 a Romaniei. Ajungem la aeroport, asteptam evident sa se strige check in-ul, se striga dupa un timp si se face coada. Numai ca hopa...stam o ora degeaba, toti in picioare, toti la coada, pentru ca inca nu se deschisesera ghiseele cu pricina. In fine, dupa ceva vreme, incepe procesul. Era aproape 17:30 si mie mi se parea cam ciudat ca inca nu se termina check in-ul. Iese sora mea de acolo si se indreapta catre imbarcare. O vad ca discuta cu un functionar de la ghiseu si instantaneu se inrosheshte la fatza. Ma gandeam ca cine stie ce s-a intamplat, doamne fereste sa nu fie vreo problema cu pashaportul, ceva.

Se intoarce nervoasa catre noi si ne spune ca avionul are intarzaiere si ca va decola la 22:30, ora noastra.
Ce era de facut??
Acasa nu ne mai intorceam, ca nu avea rost, pierdeam mult timp. Ne hotaram sa ne asezam sa bem ceva, si cand mai era putin, noi o zbughim catre casa si ea ramane sa se imbarce.
O sun la 10 fara ceva si imi spune ca avionul nici nu sosise. Era clar ca nu va mai decola la ora la care au spus ei.

Ia ghiciti voi la ce ora a decolat avionul!

La ora 1:30 a.m. Exact, dragii mei, a avut o intarzaiere de aproape 8 ore. Eu zic ca nu e posibil asa ceva, pe cuvant, nu imi venea sa cred cand mi-a spus dimineatza. E incredibil ce se poate intampla in aceasta tara mirobolanta. Pe cuvant. Iti vine sa iti dai pumni, nu alta.
Si sambata asta se intoarce. Hi hi..mi-e si frica sa ma gandesc. Presimt ca o sa ne intepeneasca picioarele in aeroport.

Dar daca stau bine si ma gandesc, doar traim in Romania, nu, era evident ca lucrurile merg cu spatele.
Penibil, patetic etc...
Deci vedetzi, chiar am fost ocupata, serios vorbesc, si ca sa plagiez, zic si eu ca traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul.
Asa ca....oare cand sa mai am timp si de blog??

P.S. Vroiam sa pun si poza, da merge saitu ca ochiul mortului, asa ca nu mai pun..k ma enervez

i'm bringing sexy back!!

Stiu ca nu am mai scris de ceva timp pe blog, insa probabil ca nu am avut timp asa ca este scuzabil. Zic eu.:D In fine, astazi vreau sa tratam o tema destul de dificila pentru fete(baietii nu au treaba, asa ca ar putea sa dea direct skip la post-ul asta). Bun. Fetele. Ce facem noi cand nu stim ce sa mai facem ca sa aratam asa cum ar trebui(adik beton!!). Tinem cura? E o posibilitate, insa nu o solutie. Ne infometam(that is not an option, pe bune). Ce facem? Mancam sanatos. Numai ca acest termen"sanatos", e relativ. Bine, toate fetele stiu ca un cartof prajit o sa te faca sa arati de o tona, la fel si tot ce este prajit in uleiuri scarboase. Insa intrebarea este: poti tu sa elimini totul? Cartofii prajiti, puiul prajit? Poti tu sa nu mai mananci pur si simplu un fel de mancare cu care esti obisnuit de cand erai mic, sa elimini pur si simplu din viata ta un meniu? Daca poti, esti cea mai tare, iar daca nu poti, trebuie sa reduci la maxim. Si sa mai alegi o varianta. Sportul. Sau dansuri. Sau ceva ce te tine in priza o ora-doua, atat cat sa elimini caloriile in plus si sa cladesti corpul. Dupa declaratia mea de independenta, de care a ras cu pofta un intreg popor atat de la munca, cat si de acasa, am mai decis ceva. Sa ma apuc de un sport. Sau ma rog, dans sportiv(standard + latino). Am variante multiple, insa voi face orice ca sa arat asa cum ar trebui. Gata. I'M BRINGING SEXY BACK(noua melodie a lui justin, insa totodata un bun moto :) hi hi. Si sa stiti ca nu am luat-o razna. Si stiu ca am avut nishte rataciri, numite kfc, insa am redus din alte parti, asa ca the damages nu au fost foarte vizibile.
Luati atitudine, fetele, si fiti sigure ca daca reusiti sa schimbati ceva in bine la aspectul vostru exterior, va veti simti minunat. Totul se leaga de self-confidence.

Si asa, ca sa intelegeti ca nu trebuie sa va complaceti, ci sa luati atitudine, va pun o poza. Model standard. Sigur ca e posibil sa nu ajungem asa, dar macar putem incerca ;).

o promisiune se tine!!

Dupa cum va amenintam in post-urile trecute, trebuia sa va pun poze. Si anume de la Zoo. Acum e momentul propice sa ma tin de promisiune ;) Enjoy!!

vineri

Dati un click pe link...

Matildel

la zoo!!

O decizie de moment(buna, de altfel) m-a purtat, zilele trecute, la Gradina Zoologica Bucresti. Inarmata cu bucuria copilariei, pe care o resimteam acut, am ajus la locul stabilit. Emotiile erau destule si nu stiu de ce(probabil pentru ca urma sa vad animale diferite de cele existente la orice colt in capitala). Bun. Ajungem noi la intrare(noi=eu + prietenul) si platim o suma modica la casa, care drept sa va spun m-a socat. Un bilet era 1,5 ron, echivalentul a 15 000 lei vechi. Adica practic nimic. Intram si ne izbeste un miros intepator de reziduri animale. Trecem peste aceste aspecte mai neplacute si ajungem aproape de primele custi. Pe usi, atentionare: "Animale periculoase!", insa ia animale de unde nu-s. Putin dezamagita, am plecat mai departe, tot intrebandu-mi prietenul unde sunt animalele alea periculoase de care nu este bine sa te apropii. Traversand aleile, am putut observa celelalte animale, care mai de care mai dragalase(sunt o mare iubitoare a faunei, dupa cum v-am mai spus). Insa majoritatea pareau ca nu au vlaga, poate din cauza caldurii, si satateau cu spatele la noi, fara sa se sinchiseasca de trecatorii curiosi, mai ales cei mai mici de 6 ani, care scoteau suntete de uimire la fiecare cusca:"Uite mami, leu! Urs! s.a.m.d." Eu m-am oprit putin mai mult la cusca lupilor, care erau uimitor de frumosi, albi toti, si cu o constitutie deosebit de frumoasa. Cand am ajuns langa ei, stateau tolaniti prin frunzis, astfel ca mi-a fost destul de greu sa ii observ sau sa estimez cati erau. Insa dupa un timp s-au ridicat si am putut distinge trei(nu stiu sigur daca erau mai multi). Apoi caprioare, ursi, care stateau tolaniti in minibazinele cu apa, sa se racoreasca un pic. Mai departe ponei, cai, un zimbru si o sumedenie de alte animale, care pe moment noua ni s-au parut putine. Ce m-a impresiona a fost elefantul, despre care am auzit de la trecatori ca ar fi fost de 50 de ani la gradina zoologica de acolo. Avea o statura impresionanta, insa parea ca sufera cel mai mult din cauza caldurii, puteam sa ii aud respiratia greoaie si sa ii vad ochii frumosi si obositi. Apoi maimutele. Cele mai haioase creaturi de la zoo. Felul in care te priveau, cum parea ca nu le intereseaza cine esti, de ce treci, sau ce se intampla in jurul lor. O placere sa le privesti. Altele erau la ora de cosmetica si se cautau cu stoicism de purici si alti paraziti. A.. si sa nu uit sa va spun de felul in care mancau banane. Criminal. Luau o banana si cu o grija enorma o decojeau si mancau continutul. Insa dupa putin timp, luau si coaja, o intorceau pe toate partile si dupa o cercetare de cateva momente, o infulecau cu totul, lasand insa deoparte cotorul, care nu se mananca, ce Dumnezeului, toata lumea stie. Mai ales ele. Apoi mai mergem noi un pic, admirand custile, si ajungem la cea a leului, care abia iesise afara. M-a impresionat profund privirea feroce a acestui animal. Nu am mai vazut asa o privire la nici un altul. Incercam sa imi imaginez ce ii trece prin minte cand vede multimea care il priveste uimita, si am izbucnit in ras. Ce poate el sa gandeasca? Pai va spun eu. Ne numara: o friptura, doua fripturi....hi hi. Sa nu uit de ponei. Cat de simpatici puteau sa fie. Veneau aproape de gard, scoteau capusoarele micute si parca cereau o mangaiere sau un alint. Foarte frumosi, deosebiti. Am vazut si cateva specii de pasari, dintre care cele mai haiose erau flamingo, cu picioarele lor subtiri, si bineinteles strutii, care erau atat de intalti, incat simteai ca efectiv te privesc de sus(poate si la figurat, nu as putea sa va spun exact). Mai erau si pumele, care dormeau cu capul in jos, si ne intrebam cum de nu le vine tot sangele in cap. Si ratonii, care pareau foarte relaxati, si am fost foarte amuzata sa ii vad cum adoptau pozitia lui Al Bundy, rezemandu-se lenes de copaci si stand, pur si simplu, fara sa se miste. Nu am vazut in schimb zebre, sau camile(am vazut si lama :D) sau canguri. Nu stiu daca erau acolo sau nu. Noi nu am vazut. In schimb am vazut la toate aceeasi privire obosita si trista(probabil din cauza captivitatii) si mi-a parut rau pentru ele. Nu le stiu povestea, ca sa imi dau seama daca le este mai bine sau nu acolo, decat in locurile de unde au provenit. Bine macar ca sunt hranite si cat de cat ingrijite. Probabil ca e destul de greu sa administrezi o gradina zoologica, sunt atatea tipuri de animale, din diverse colturi ale lumii, fiecare obisnuita cu o anumita clima, un anumit stil de viatza, un anumit tip de mancare si asa mai departe. Mi-a parut bine sa vad ca ingrijitorii incercau sa le creeze, in limita posibilului un mediu cat mai bun: am vazut de exemplu ca ursii, care sunt animale mari si au nevoie de racoare, aveau cate un minibazin in care sa se poata racori, la fel si elefantul, lupii aveau o bucata mai mare de "teritoriu", mai ales ca sunt animale de rezistenta, care alearga in salbaticie kilometri intregi pe zi. Aveau si copacei, care simulau o mini-padure, si aveau umbra destula. Si inca multe lucruri care m-au bucurat. Insa mai sunt o gramada de realizat, si inca se vad urmele aspre ale captivitatii pe fetele frumoase ale animalelor.

Am sa va pun si poze cand le descarc.

mancarea la serviciu!_un pas spre obezitate

Pana sa ma angajez nu stiam cum este sa mananci la serviciu, care sunt efectele si asa mai departe. Bun. M-am angajat. In prima faza, nu stiam de unde se mananca la noi in departament, ma multumeam cu o punga de grisine sau covrigei(la alegere, cand ma saturam de una, cumparam alta). Intre timp s-a dezvoltat si la noi comandatul mancarii, si am inceput usor usor sa luam mancare de la diverse firme ce livrau la sediul firmei. Bun. Si de atunci a inceput distractia. In decursul unui an de zile am pus pe mine cam 5-6 kg, in situatia in care aveam 49 cand m-am angajat. Mancarea aceasta, care mai decare mai grasa(vezi KFC, Gregory's, Mc Donald's, la care s-au adaugat cu brio cele de livrari-Puiul Vesel, La Matache, WuXing s.a.m.d), combinata cu lipsa totala de activitate fizica(statul pe scaun non-stop, la munca, acasa leguma de canapea) si-au spus cuvantul. Am ajuns un usor pepenel, daca intelegeti ce vreau sa spun(fetele, baietii nu au cum). Bun. Adik va dati seama ca nu era prea bine, insa nu ma mai puteam abtine. Shaorma, kebab, hamburgeri, erau nelipsiti din pranzul nostru zilnic. Insa am ajuns eu la o concluzie destul de inteligenta, si anume ca aceste feluri de mancare(sa nu uitam cartofii prajiti-tone de amidon, grasime din ulei) dauneaza serios sanatatii, sa nu mai vb si de aspectul fizic vizibil deteriorat din cauza straturilor groase de sunca depuse strategic pe corp. Bun. Si am luat o hotarare nemaipomenita. Si anume sa renunt la toate acele feluri de mancare care m-au adus in acest stadiu de involutie:). Asa ca, mai ales ca am scris si pe blog, de astazi inainte(de fapt am inceput cam cu cateva saptamani in urma, insa am momente in care simt pur si simplu ca nu ma pot abtine de la mancare), de azi inainte voi face tot posibilul sa evit mancarurile grase, cu un continut sporit de calorii si putine vitamine. Si pentru ca scriu aici, va las sa imi taiati nasul in cazul in care dau gres(nas care va creste uimitor, deoarece sa nu ma tin de treaba ar insemna practic sa mint cu toate declaratiile mele de independentza in fata mancarurilor). Bun.

Declaratie de independentza in fata mancarurilor grase si slab vitaminiza(n)te:

Eu, Nicoleta Dumitru, declar in aceasta mirobolanta zi de 9 august 2006 , ca, from this day forward, o sa ma abtin cu toata puterea mea de la orice fel de mancare ce contine surplus de calorii si grasime, de la orice abuz de portie de mancare, and i will do my best sa mananc din ce in ce mai sanatos.
So help me God!

o intamplare...

Din nou mi-a fost atrasa atentia ieri de colegul meu ca sunt mereu nemultumita, si am impresia ca se poate aplica si in cazul lui(din moment ce e total nemultumit de tot ce scriu eu aici si nu numai). Insa, ca sa vada ca nu sunt mereu nemultumita am sa povestesc o intamplare foarte dragutza. Era intr-o zi de vara, acum trei ani. Ma duc sa cumpar ceva de la un magazin din apropiere si la intoarcere trec printr-un parc micutz, aflat chiar langa blocul meu. Cum ma indreptam eu catre locuinta, vad cativa copilashi care se jucau cu ceva(nu puteam distinge exact ce era, parea o jucarie). Insa cand ma uit mai atenta observ ca era un ghemotoc mic de blana, alb, si se putea vedea nasucul negru. Era un catzelush. Ma apropii de copii si iau animalutul in brate. Era asa micut incat puteam sa il tin cu o singura mana. Cred ca m-a vrajit in secunda in care m-am uitat in ochii ei(pentru ca ulterior am vazut ca era fetitza). Bun. Ma gandesc sa iau cainele pana acasa sa ii dau ceva de mancare. Cand ajung sus, mama se isterizeaza usor in momentul in care o vede(noi mai avusesem un caine, care a murit la un momentdat de o boala cumplita si din pricina caruia am suferit destul de mult.)Asa ca nimeni din familie nu mai vroia caine, sau orice alt animal. Insa am convenit cu mama, ca in cazul in care sora mea este de acord, il tinem, daca nu accepta, il lasam afara. Zis si facut. Mama o suna. Ii povesteste ce s-a intamplat. In secunda urmatoare am auzit un tipat(de bucurie, am distins eu ) si mi-am dat seama ca era acordul de care aveam nevoie. Cuvantul dat trebuie respectat, asa ca frumuselul catel a ramas la noi. Imi aduc aminte ca era asa timida in primele doua zile, nu statea decat langa usa de la intrare, se uita cu sfiala la noi, nu stia ce sa inteleaga. In primele doua seri a dormit pe balcon, deoarece era plina de purici si capuse, si ne era imposibil sa o tinem in casa propriu-zis. Luni dimineatza, inarmati cu bani si cu individa, am mers la veterinar. Acolo, evident, s-au desfasurat activitatile specifice(deparazitare interna, externa etc). Bun. Ajungem noi la momentul intocmirii carnetului de sanatate. Completeaza stimabilul medic tot ce trebuie si ne intreaba ce nume am ales pentru catzel. Noi raspundem foarte relaxate(noi=eu+sora mea) ca o cheama Chabu. La care veterinarul se blocheaza si se uita usor uimit la noi. Ne mai intreaba odata(probabil credea ca nu a auzit bine). Noi repetam. Consternat, ne intreaba cum se scrie. Ii explicam(pe litere, evident). Usor amuzat ii scrie numele si ne da indicatiile de rigoare, plus ca ne programeaza pentru vaccinuri. Si asa s-a nascut Chabu, a doua oara, iar de atunci au trecut trei ani. In primul rand am impresia ca este posibil sa fie singurul catel se pe pamant care se numeste asa(oricum, din Romania este cert, mai ales ca numele este indian). Cred ca as fi regretat toata viatza daca nu o luam in secunda in care am gasit-o. Este cel mai frumos caine, si de aseamenea cel mai sensibil. Foarte haioasa, dupa cateva zile se simtea deja acasa si incepuse sa devina jucausa(se juca pana si cu sticlele de suc_preferand-le pe cele mai mari pe care incerca sa se urce si cu care se rostogolea). Eu sunt o mare iubitoare de animale, in special de caini(pe care i-as aduna si aduce acasa in numar foarte mare daca mi-ar permite condiitile de viatza). Asa ca, cel mai mult regret ca exista in lumea asta uriasa multi oameni care nu agreaza deloc cainii, sau animalele in general, iar eu nu pot pricepe de ce, pentru ca sunt cele mai incredibile fiinte care exista. In fiecare zi descoperi ceva nou si placut la ele, te surprind in cele mai frumoase moduri care exista. Este curata terapie sa te intorci acasa dupa o zi obositoare de lucru si sa te intampine fatza zambitoare a animalului. El se bucura mereu cand te vede, te iubeste neconditionat si nu se supara pe tine, nici nu il intereseaza tampeniile tale, si nu te judeca niciodata. Pur si simplu te iubeste si te respecta. Lucruri foarte rar intalnite la oameni. Ar trebui sa judecam mai bine inainte sa dam in ei, sa ii agresam in diverse moduri. Ar trebui sa privim mai adanc, si sa nu mai fim asa de pseudo-suflete. Poate ne vom simti mai bine. Poate ne vom da seama ca exista mai mult decat aspectele de surpafatza, si poate nu ne-ar mai lua ochii toate tampeniile fade si cu iz de mucegai peste care dam in viatza. Gata. Am zis. Tot am dat-o in nemultumire:D desi nu vroiam sa se intample asta. Asta e.. nu ne iese mereu asa cum vrem.....hi hi

a...o poza cu Chabu puteti admira in primul post. O sa mai pun pe parcurs, deoarece merita sa fie vazuta(e si foarte fotogenica, de altfel).

iarasi eu ...

Da. M-am gandit eu mai bine si nu e frumos sa va las asa in pana de intamplari. Asa ca voi mai posta si azi. Si maine, si poimaine...hi hi. In fine, sa ne gandim la o tema, sa o alegem cu grija(poate de data asta nu mai suparam pe nimeni:D) si sa scriem, evident. Dar ce sa scriem? Pana de inspiratie...gata! Am gasit! Sa discutam despre cozile de la ghisee. Haideti, nu mai strambati din nas, va fi foarte fun. Bun. Deci. Ai de platit o factura. Si alegi sa o achiti prin intermediul unei banci. Te duci tu frumos in weekend(in cazul meu, doar atunci e timp-liber, evident), la o ora acceptabila, atat pentru tine(care ai vrea sa dormi mai mult), cat si pentru banca(care ar fi inchisa daca s-ar putea, insa nu se poate...hihi). Asa. Alegem o ora, sa zicem 10:30 a.m., ne ducem frumos la banca, cu factura in papornitza, cu ce mai avem nevoie(BANI, clar acest aspect, da? sa nu existe dubii cum ca nu ar fi esential sa ii avem la noi). Bun. Ne ducem noi acolo, la o banca(nu dam nume) si ne asezam frumos la coada. In fatza noastra mai sunt cam trei persoane, deci ne bucuram la gandul ca in 15 minute maxim vine si randul nostru. Stam la coada o perioada asa mai mare de timp, care ni se pare ca trece cam greu, insa ne gandim ca probabil avem acest sentiment deoarece am stat in picioare, sau poate pentru ca ne dorim sa scapam mai repede si sa ne ducem la treburile noastre. Insa stupoare. Ne uitam la ceas si constatam ca a trecut cam o jumatate de ora. Si ce sa vezi? Inca mai sunt doua persoane in fatza noastra. Ne uitam piezis la functionara care se pare ca s-a pierdut, a ramas blocata, si nu intelege ce se intampla cu calculatorul. Lumea(cea prezenta, evident) incepe sa vocifereze si tu te intrebi oare cat este de greu sa introduci nishte cifre si sa faci o plata intr-un cont(mai ales, sa nu uitam ca aceste onorabile doamne lucreaza in acest sistem, si deci se presupune ca stiu cat de cat despre ce este vorba). Insa nu. Stimabila este inca destul de consternata, pentru ca probabil nu stie inca la ce folosesc taste precum enter, escape etc. Si asa pierdem o buna bucata de vreme la o mini-coada, pierdem timp(care oricum este mereu pe minus la noi, oamenii). Asa ca in mod normal o replica frumoasa care imi vine mie in minte, pusa intr-o asemenea situatie(poate veni oricui, normal) este sa ii spun cu elan ca ne aflam in secolul vitezei si ar fi de preferat sa termine mai repede, k ne irosim cam jumatate din viatza(din ce ne mai ramane, de fapt, excluzand somnul, munca, si alte activitati pe care le intreprindem) asteptand sa priceapa ea ce se intampla. Insa noi, din politete, ne abtinem, mai stam cam tot atat cat am stat si pana acum, ne vine randul, ii tragem o privire ucigasa(nu ducem dementa mai departe), achitam factura si ne multumim sa radem de incompetentza ce ne inconjoara si sa plecam. Cand de fapt nu ne dam seama ca se pierde o gramada de vreme de pomana, si ia ganditi-va voi cate facturi platiti lunar, la cate ghisee stati, si facetzi asa un mic calcul matematic. O sa reiasa o mare parte de timp, in care ati putea sa facetzi atatea lucruri, pe care le pierdeti, evident, stand la coada...

oribil...

Astazi vroiam sa postez ceva dragutz. Am ajuns la munca si intr-un ragaz pe care l-am avut (:D) am inceput sa scriu, mai ales ca nu mai spusesem nimic aici de cateva zile. Si ma apuc eu sa scriu, si scriu, si scriu(era foarte amuzant, by the way). Asa. La un momentdat se buleshte(k asa trebuie sa zic) serverul, sau cine stie ce a avut, incat am pierdut toate informatiile procesate cu greu inainte. Astfel ca, la faza de incarcat poza, netul nu mai merge, imi iese din pagini si uite-asa am pierdut tot ce scrisesem. Era dragutz. Va dati seama ca un artist nu poate concepe decat o singura data o opera maiastra pe o anumita tema. Daca m-as apuca sa scriu acum din nou ar insemna sa carpesc ideile cu ce imi vine acum in minte, ceea ce nu se face. Asa ca...datorita tehnologiei fara de seaman de care dispunem, nu va mai pot scrie nimic. In afara de ce v-am scris pana acum. Asta este...se mai intampla

la soare...

Omul niciodata nu se invata! De fapt cred ca de fiecare data se merge pe extreme. De exemplu, te duci la plaja, ai tenul sensibil si esti predispus la ardere(prajeala etc.) si nu iti iei masurile necesare pentru a combate asta. Ok. Atunci ce se intampla? Te prajesti, logic. Data viitoare ar trebui sa stii ce sa faci ca sa eviti asta. Si atunci exista doua categorii de oameni. Cei care isi iau masuri mai mult decat necesare pentru a nu mai pati nenorocirea de anul trecut(sufla si in iaurt). Numai ca nu prea se mai prinde nici soare, nici nimic de ei. Si mai sunt si cei care se prajesc de fiecare data si de fiecare data mai vor. Nu se lasa ei cu una cu doua. Ce? Ii face soarele pe ei ? Ei bine, eu o dau dintr-o extrema in alta. Acum doi ani, am fost la mare, si datorita faptului ca am stat un weekend, am incercat sa prind tot soarele care incalzea plaja. Si bineinteles ca mi-a fost rau, ca sa nu mai vorbesc de faptul ca vreo 2 nopti au fost pierdute cu desavarsire pentru ca eram asa de bine rumenita incat nu puteam sa stau pe nici o parte. Evident, anul ce i-a urmat acestuia, mi-am luat masurile de precautie necesare pentru a putea dormi, indoi genunchi, purta ceva pe mine s.a.m.d. Numai ca m-am dat cu atata crema, incat, chiar daca am stat mai mult, nu s-a prins de mine nici o raza de soare(si mai si aratam ca o mumie-fara cearsaf). Si cand m-am intors aratam la fel ca atunci cand am plecat. Si asa ca am gandit eu la rece anul asta. Mi-am pus in aplicare mintea(cam prost, recunosc) si am renuntat la creme si alte chestii de genul acesta. Nu am practicat decat ungerea cu o lotiune de corp(bine macar ca am facut asta) si cu totii, inarmati pana in dinti, am plecat la peste. Eu ma gandeam probabil ca acolo soarele nu este atat de puternic, sau ca e vegetatie peste tot si poti sta la umbra exact cat poftesti. Numai ca m-am inselat amarnic. Bineinteles ca dupa o zi petrecuta in soare m-am perpelit bine, si pe o parte, si pe alta, si am venit acasa rosie ca un rac. Mama era obisnuita cu nebuniile mele si s-a limitat la a-mi spune: "Iar? Arati ca un rac. Fiert." Si asta a fost. Surprinzator insa(si cred ca motivul a fost lotiunea cu care ma dadusem inainte) am putut dormi. Cu putina dificultate la inceput, recunosc, si cu un paracetamol dat cu grija de mama, asta ca sa nu fac si vreo insolatie mica. Cel mai greu insa a fost dimineatza. Eu, logic, trebuia sa merg la munca. Dar sa vezi chestie: pune tu ceva pe tine daca poti. Am stat o jumatate de oara aproape(mai mult sau mai putin) ca sa pun o bluza pe mine. Si uite asa cu marea, soarele, pestele. A...ca veni vorba de peste, cred ca ei au fost mai deshtepti ca noi si s-au dat la fund o perioada pentru ca am stat aproape toata ziua si marea noastra captura a constat in doi pestisori rataciti, micuti cat jumatate de palma, pe care ulterior, la insistentele mele(care sunt o luptatoare pentru drepturile animalelor din orice regn si increngatura) i-au aruncat inapoi in apa. Pai.. Macar atat sa fac si eu ;). Asa ca aveti grija, acum in plin sezon estival, nu subestimati puterea soarelui, oriunde ati fi, ca s-ar putea sa va prajiti. La propriu.

la cumparaturi....

Ce frumos e sa mergi la shoping!! Doamne!! Oare ce se poate compara cu asta? Chiar nu imi vine nimic in minte. Si ca sa facem retrospectiva unei zile de cumparaturi(si nu ma refer la legume, mancare si altele, deoarece aia se cheama "a face piatza") k sa ne putem da seama daca exista pe lumea aceasta vreo activitate asemanatoare cu o shoping-ul. Bineinteles, acesta se poate face, la alegere, dimineatza(in cazul in care te gasesti acasa si nu la serviciu), sau seara, dupa programul de munca. Plin de entuziasm te indrepti catre magazine, cu gandul(imposibil de implinit, evident) de a cumparat tot ce se gaseste inauntru. Iti construiesti in minte diverse modele, marimi, culori de haine si ti se pare ca este practic imposibil sa nu existe inauntrul acestui adevarat "templu" al femeilor. Si intri, chitit sa cheltuiesti cam tot ce exista prin buzunare, in toate magazinele din drum. Asta daca nu ai deja un loc prestabilit. Pentru ca exista si strategii pentru shoping. Te duci, la o anumita ora, cand nu este aglomerat, intr-un loc de dinainte ales, pentru ca te-ai informat cu cateva zile inainte(cand ai trecut pe langa magazin si evident ca ai vazut ceva ce ti-a placut insa nu ai avut lichiditati, si a trebuit sa iti pui pofta in cui). Stii exact ce vrei sa cumperi de acolo. Insa poate exista un mic inconvenient: sa nu mai gasesti ceea ce ai vazut zilele trecute, si literalmente sa iti vina sa iti infigi obiecte ascutite in gat. Asa ca aceasta strategie este destul de riscanta pentru psihicul nostru. Mai exista o strategie si anume cea "la intamplare". Adica ai iesit ca zevzecul la cumparaturi, nu stii nici ce vrei sa cumperi, nici daca vei putea, nici daca vei gasi ceva pe gustul tau, si nici macar nu stii de unde. Asa ca te inarmezi cu mult curaj, energie (cat se poate de multa) si nervi tari, si pleci. Unde te duci, numai tu stii. De obicei se intampla sa iti cumperi cate ceva, insa pentru ca nu ti-ai stabilit o prioritate, si pentru ca este posibil sa fii pus in situatia de a alege intre doua articole, s-ar putea ca atunci cand ajungi acasa sa te deprimi pentru ca, de fapt, nu aveai nevoie de asta, ci de cealalta(si invers, in cazul in care ai ales varianta opusa). Insa, si mai rau decat atat, se poate intampla sa nu gasesti nimic. Atunci totul devine o drama.
Ti se pare ca toata lumea este montata impotriva ta, ca au ascuns modele frumoase, ca de fapt nu ti-au placut pentru ca nu iti veneau bine deoarece esti grasa, urata etc. Bineinteles ca in ambele cazuri, la ambele strategii merge sa insisti, sa continui cautarea(daca mai poti). Si zic daca mai poti, pentru ca magazinele din capitala sunt o adevarata comoara. De la intrare te imbie amabilitatea debordanta a vanzatoarelor, care, de cum te vad ca pui piciorul in magazin te intreaba, cu o tonalitate nazala: "Doriti ceva?". Tu ramai un pic surprins si te intrebi cum poti sa doresti, daca nici macar nu ai apucat sa te uiti. Ii raspunzi politicos ca inca te uiti. Insa stimabila nu te scapa din ochi, cercetandu-te cu atentie(la noi in tara se intelege de ce, insa dupa atata cercetare ar trebui sa isi dea seama de om, daca tot considera ca au aceasta capacitate). Te simti usor stingherit, insa te bucuri pentru ca ai observat un lucru care iti place. Ceri pentru proba articolul respectiv, si dupa ce te uiti o perioada de timp in oglinda(interval in care vanzatoarea devine extrem de amabila si te asalteaza cu diverse tipuri de complimente de genul"vai dar ce bine va sta", "parca e croita pe dvs" s. a. m. d., cand tu vezi clar ca te face cat o balena, sau ca pantalonii au turul mai jos decat limita admisa(caz in care, foarte inventiva, domnisoara care vinde iti spune ca asa se poarta, ca se incadreaza in trend si alte baliverne). Tie parca nu iti vine sa cumperi asa ceva, si ceri politicos altceva. Cu o grimasa usoara, domnisoara/doamna/domnul(dupa caz) se duce si iti aduce ce ai indicat. Insa din pacate nici asta nu se ridica la nivelul asteptarilor tale. Intre timp, cu ochii rosii ca dupa o noapte de nesomn, te intreaba: " o luati?" sau "ramane aceasta?" cu toate ca te-a vazut cum te strambai cand o probai. Tu zici nu, si atunci este punctul culminant. Te priveste cu o fatza ucigatoare, si parca-parca ar vrea sa se napusteasca la tine, sa te sfartece, sa strige cat o/il tin plamanii: " deeeeee ceeeee nu cumperiiiiii????". Insa se intoarece repede la treaba ei/lui pentru ca tocmai a intrat cineva in magazin, asa cu tu scapi doar cu privirea si pleci mai departe. Daca ti se intampla asa de 3-4 ori pe zi, ti se cam duce tot cheful de cumparaturi. Este adevarat ca nu peste tot exista acest gen de vanzatori, care probabil ca sunt de parere ca ei iti fac o mare favoare prin faptul ca iti vand tie un produs sau altul. Cand ar putea prea bine sa fie invers. Insa de obicei e bine sa gandesti ce iti convine. Exista si magazine civilizate, cu oameni civilizati. Este o adevarata placere sa cumperi de acolo. In afara de acasta mic incident ce poate surveni la cumparaturi, mai este unul, deosebit de grav. Aglomeratia. Ca sa poti sa intri in magazin stai la coada. La cabina de proba stai la coada. Nu poti vedea nimic bine, deoarece este atata lume care se imbulzeste, incat te simti intr-un carusel care merge la viteza maxima. Toti te inghesuie, vor sa treaca, sa vada ei primii, sa nu rateze nimic. Cu adevarat obositor. Coada la plata produselor(daca ai putut in prealabil sa probezi ceva, sau sa observi ceva ce iti place). Ce sa mai vorbim, o zi de cumparaturi este nebunie curata. Si atunci vine inevitabil urmatoarea intrebare: de ce le place femeilor(si nu numai) atat de mult sa mearga la cumparaturi? Poate stiti voi? Sau nu? :)))) Mie mi se pare ca se poate compara cu o batalie. Si de ce? Pai, haideti sa analizam. Tu te duci cu gandul sa iti iei ceva(ceea ce te face invingator), te duci acolo cu un anumit plan(ca tocmai vorbisem de strategii), te zbati prin aglomeratie, te lupti cu rigiditatea si greatza vanzatorilor, cu mormanele de haine(se pot schimba in pantofi, genti, etc, la alegere), iar la sfarstit, daca ai gasit ceva ce iti place, te intorci fericit si extenuat acasa. Nu-i asa ca seamana, catusi de putin, cu o lupta? :) Din care, evident, nu iesim mereu invingatori(pentru ca asa e in batalii, mai castigi, mai si pierzi), insa noi suntem perseverenti si revenim constant. Asa ca magazinele sunt luate cu asalt in fiecare zi, si in fiecare zi ies din ele zeci-sute-mii etc de invinsi si invingatori. :P

sad mood...

Stiti cum e atunci cand te atasezi de cineva, dupa care trebuie sa pleci(sau sa plece) si ai un sentiment ciudat de gol? Exact asa ma simt eu acum. Ideea e ca de la un job trebuie sa iti iei talpasita atunci cand nu iti mai ofera satisfactie, insa e mult mai greu sa faci asta atunci cand exista cineva de care te simti mai apropiat. Incerci sa intarzai momentul, sa cauti motive pentru care ai putea sa mai ramai, sa diminuezi aspectele negative pentru ca esti usor deprimat/a gandindu-te la momentul despartirii. Azi a plecat o colega de-a mea si acum, cand ma uit la scaunul de langa al meu si vad ca este gol, parca nu realizez inca ce s-a intamplat. Ideea este ca in anul acesta in care am lucrat impreuna s-a creat o legatura dragutza intre noi si am ajuns mai mult decat colege de munca, am ajuns prietene. Si acum, dupa obisnuinta si amintirile anului ce a trecut, e destul de dificil de acceptat. Ea a plecat. Si stiu ca si ea simtea ca are inima stransa(ii citeam pe fatza). Mai ales ca asta a fost primul nostru job. Si am fost de la inceput.
Asa ca ziua de astazi, ii este dedicata ei, Alexandra, si perioadei petrecute cu noi aici. Si vreau sa ii spun(si stiu ca spun in numele tuturor) ca o apreciez foarte mult si ca este, intr-adevar, o persoana deosebita. Si ii dorim cu totii (pe care si ea ii stie:D) mult succes mai departe in viatza si in tot ceea ce va dori sa realizeze. Stiu sigur ca va putea sa faca exact ceea ce isi doreste(she's got what it takes). Si pentru ea, cand va citi, un mic mesaj: cand am aflat ca pleci eram like WTF? Apoi cand am realizat eram OMG!! Acum nu pot decat sa iti zic MULTA BAFTA(iti tinem pumnii) si bineinteles muuuuuuuuuuulti pupici :-*(fara numar)
aaa....si fara poza.. nu am nici o poza cu tine :(

corp perfect!!!

Azi va las sa va delectati cu un corp aproape perfect de barbat :). O sa vedeti voi. Probabil ca ati vazut "Van Wilder" sau "Just Friends", iar daca le-ati ratat, rusine sa va fie. Faceti rost de ele si uitati-va, ca merita. Ok...deci, Ryan Reynolds

























Ce ziceti? Va place? :) mai am

Special pentru fete:)

frecvente...

Azi, in timp ce ascultam muzica, ma gandeam la conditiile de munca ce se gasesc intr-o organizatie/companie/firma.. Ma gandeam cat de fericiti am fost noi atunci cand ne-au adus calculatoare care aveau placa de sunet, si in sfarsit ne puteam delecta, dupa o perioada destul de mare, cu putina muzica in timp ce lucram. Sunt nishte lucruri marunte daca stai sa te gandesti, insa care iti pot face ziua de lucru mai placuta atunci cand te afli la locul de munca. Numai ca se intampla prea putin sa si fie prezente. Dar gata. Nu mai zic nimic. Ieri un coleg imi citeste blogul si incepe sa rada. Il intreb fireste de ce rade si imi spune zambind ca eu tot timpul sunt nemultumita. Asa ca nu am sa mai comentez asupra acestui aspect astazi, insa eu nu faceam decat sa redau in scris nishte fapte pe care toata lumea le stie, insa nimeni nu spune nimic cu privire la ele. Bine, acum sa nu credeti ca s-a terminat cu dezbatutul in acest blog. Doar azi. Daca nu as mai comenta, ar insemna ca sunt mulumita, ceea ce este total fals. Si atunci, se intelege de la sine.Cam asta...deocamdata.

mai pe seara...

Seara se lasa, usor-usor peste oras, totul se intuneca si incepe din nou sa se lumineze vag, ca o colonie de licurici. O parte din oameni se pregatesc pentru o seara linistita in familie, in timp ce altii se pregatesc pentru o noapte agitata si plina de zgomot. Este, intr-adevar, o lume a contrastelor, si trebuie sa recunoastem ca asa a fost mereu. Te uimeste cum poate fi atat calma si atat de agitata, in acelasi timp.

tot azi, tot eu...

M-am gandit sa facem o plimbare. Ca tot e asa frumos afara, haideti sa mergem prin parc. Hmm...Oare ce parc sa ne alegem? Pai daca vrem sa simtim un pic adrenalina, putem merge de exemplu, in parcul Tineretului. Si asta nu pentru ca acolo s-ar practica un sport extrem, ci pentru un motiv destul de bine conturat. Cum intri in parc, dai cu nasul de culoare(evident ca nu de la iarba). Diversi indivizi, care mai de care mai bine amplasati, stau si te analizeaza din cap pana in picioare. Si nu se uita, sa stiti si voi, la cat de bine aratati. Ci se uita cu precadere catre maini, urechi si gat. Asta in prima faza, pentru a observa cam ce bijuterii purtati. E o complexitate de procese prin care ei, nu stiu cum reusesc, dar va scaneaza, din punct de vedere material/financiar, ca sa isi dea seama cam ce tip de telefon purtati, cam cati bani aveti la voi si alte lucruri nesemnificative de genul asta. Ii intereseaza sa vada mai ales, dupa ce au incuviintat ca aveti potential "artistic", ii intereseaza in special fizicul si moaca. O sa va intrebati evident pentru ce si o sa ma credeti nebuna, pentru ca am evidentiat clar la inceput ca nu se uita la fizic. Se uita ei, insa din cu totul alte motive decat va imaginati voi. Bun. Va studiaza deci, fizicul si fatza, pentru a vedea daca va pot deposeda usor de bani, mobil etc.
In cazul in care nu au succes(destul de rar, sa stiti , si asta e chiar ingrijorator) se plimba iritati pe alei, cautand, scrutand zarea cu privirea in nadejdea gasirii unei prazi. Insa daca nu gasesc, se plimba nervosi prin parc, revarsandu-si emotiile negative pe trecatori, carora le mai adreseaza injurii din cand in cand(baietilor), sau remarci pline de obscenitate(fetelor, evident). Veti simti adrenalina in aceste conditii, mai ales daca ati avut proasta inspiratie sa va plimbati singuri. In afara de acest aspect des intalnit, si foarte cunoscut, nu numai intr-un singur parc, cum este Tineretului, ci in mai toata parcurile din capitala(de restul tarii nu stiu, pentru ca nu am avut onoarea sa trec pe acolo) mai exista si altele demne de luat in considerare. De exemplu mizeria care se face in jurul lacului(si nu numai). Pe oriunde treci observi cosurile de gunoi, si ti se pare ca ai fost singurul care le-a observat. In jurul lacului, mai ales vara, mirosuri ciudate planeaza si te imbie de fiecare data cand treci. Mai rasare, amestecandu-se cu acesta, si un miros de mici sau alte alimente semipreparate de la terasele din apropiere. Si pe langa asta, ca si cand nu ar fi suficient, cand ti-e lumea mai draga apare cate un copil mai negricios, de la saracie si mizerie, sau de la mama natura(nu prea poti sa iti dai seama, cred ca e un amestec) care te priveste lung cu ochii goi si te intreaba sfios daca nu cumva ai 1 ron(fostul 10000 lei) sa ii dai si lui sa isi ia paine. La inceput te moleseste privirea de copil si iti este mila de el, asa ca nu vezi de ce nu ai face o fapta buna si i-ai da. Insa il gasesti acolo de fiecare data cand vii, si de fiecare data iti aplica acelasi tratament(privire lunga, ochi goi etc), insa nu te mai induioseaza, ci incepe sa te enerveze. Iti aduci aminte ca saptamana asta ai tot dat la cersetori, insa cand tu nu ai avut bani sa iti iei o paine(aleatoriu, se poate transforma in pachet tzigari, o bere etc.) nu mai era nimeni langa tine care sa iti intinda o mana de ajutor. Si atunci, cu o usoara ura in suflet ii zici ca nu ai. Si te astepti ca sarmanul copil sa planga si sa plece distrus mai departe, deoarece ti se pare ca erai singurul din lume care avea si care il putea ajuta. Si te paleste drept in frunte cand il auzi injurandu-te printre dinti si plecand mai departe. Toate ideile tale se naruie. Dar nu dai prea mare atentie, cum oricum nu dai in general lucrurilor, pentru ca daca ai fi mai atent, nu ai mai sta in mizerie. Insa tu stai in continuare... Si cam asta este cu parcurile noastre. Eu nu stiu cum erau odinioara, cum zic batranii, pentru ca eu nu am trait odinioara(altfel as fi fost si eu batrana acum si fara chef sa scriu aici). Insa eu traiesc acum si observ ce se intampla in prezent. Si ma cam intristeaza cateodata, cand dau atentie

...

aproape weekend!!!!

Ce bine e atunci cand stii ca ziua ce urmeaza celei de azi este destinata relaxarii, somnului, activitatilor familiale sau amicale. Cine nu e nerbadator sa vina sfarsitul de saptamana(a.k.a. weekend), sa nu fie nevoit sa se trezeasca la orele ireale ale diminetii, sa se grabeasca sa isi bea cafeaua(activitate pentru care este nevoie de timp, altfel nu poti simti aroma, taria, savoarea, etc.) si sa se imbrace rapid ca sa nu cumva sa intarzaie la serviciu. Am putea chiar sa comparam diminetile cu nishte eventuale competitii sportive. Daca am sta sa facem comparatie, trezitul de dimineatza, cafeaua bauta pe fuga, dushul ce dureaza odios de putin, imbracarea in graba, care insa trebuie sa respecte anumite norme, lipsa totala de concentrare(apare mai ales cand plecam si pe drum incepem sa ne intrebam daca nu cumva am uitat focul aprins in bucatarie-mai ales iarna-si va exploda intregul apartament in cazul in care gazele se opresc si pornesc in mod misterios, daca nu cumva am lasat usa descuiata si la intoarcere vom gasi intregul apartament devastat si toate lucrurile de valoare disparute si asa mai departe. Apoi infernalul drum cu mijloacele de transport in comun(la alegere, se poate transforma in iad si cel cu aototurismul propriu, in situatia in care exista in intersectie un politist neexperimentat-scuzati pleonasmul). Si bineinteles teama constanta ca nu vom ajunge la timp, ca vom primi penalizare, ca ni se va taia din salariu, ca seful va fi rece si distant cu noi toata ziua si ne va da cele mai infecte sarcini de indeplinit. Pana la urma, este intr-adevar o lupta cumplita, o competitie. Oameni de pretutindeni ar trebui sa primeasca medalii de onoare pentru efortul imens depus pentru a fi prezent, zi de zi , 5 zile pe saptamana, la locul de munca.
Apoi weekend-ul!! Ce poate fi mai frumos decat sa te trezesti la orice ora doresti, sa iti bei cafeaua in liniste, sa nu te preocupi de nimeni si nimic, sa faci exact ce te taie pe tine capul fara riscul de a primi dojeni sau avertismente. Ce poate fi mai frumos ne intrebam? Pai hai sa va spun eu. Mai frumos, chiar cel mai frumos ar fi sa si reusesti sa faci aceste minunate fapte. Pentru ca din experienta stiu ca un weekend nu inseamna aproape niciodata odihna, relaxare, si alte activitati care sa iti revigoreze sufletul si trupul pentru urmatoarea competitie. Cine se poate trezi la orice ora isi doreste, cand un vecin insistent si fara somn e hotarat sa darame peretele despartitor dintre bucatarie si hol, si pentru ca si el a lucrat in cursul saptamanii, nu are la dispozitie decat weeknd-ul pentru a face asta. Si se apuca(dupa proverbul "Cine se scoala de dimineatza departe ajunge") la ora 7 sau 8 dimineatza. In prima faza, surprinsi fiind de huruielile si bocaniturile necontenite, si inca avand ochii carpiti de somn, cautam ce avem la indemana, cum ar fi pernute mici, haine etc si ne acoperim capul(insistand asupra urechilor). Bineinteles ca asta nu ne va face surzi, si zgomotul nu se va opri cu siguranta. Dupa cateva minute apare starea de nervozitate, cand ne vine sa ne ducem si sa ii spargem capul harnicului nostru vecin, ne imaginam cum il torturam in cele mai cumplite moduri, cautam convulsiv cu mana pe podea un obiect, oricat de mic, sa aruncam cu el, sa ne calmam furia. Daca nu gasim ne lasam pagubasi, iar daca gasim, cu atat mai rau pentru noi(trebuie sa ne reamintim ca suntem inca la noi in casa, si potentialele daune vor fi tot ale noastre). Ne ridicam din pat, fireste cu o durere ingrozitoare de cap. Va dati seama ca asta e doar unul din cazurile in care toata ziua este distrusa. Nu ne mai putem concentra pe tot parcursul zilei, suntem morocanosi si nu ne mai bucuram de ravnitul weekend. Ar mai fi cateva situatii, ca de exemplu sa ai mormane de haine de spalat, munti de mizerie in camera, sa fie nevoie sa faci drumuri la persoane nesuferite, si asta doar pentru ca fac parte din familie(poate chiar sa iei si masa la ei), sa intervina diverse situatii in care prietenii din grupul tau nu mai pot merge(sau nu mai vor sa mearga, chiar daca nu admit), in locul stabilit cu bucurie acum doua saptamani etc.
Weekend-ul este deci, daca stam sa ne gandim, un izvor de nervi, oboseala si iritare(in conditiile mai sus specificate, iar daca se intampla sa fii exceptia, bafta ta). Asa ca, daca stam noi bine sa chibzuim, nu ar fi mai indicat sa renuntam la el? Sa fie asa, o continua zi de munca....(Doamne fereste). Nu. Daca analizam situatia la rece, mai bine sa bata vecinul, mai bine sa ai de spalat si de facut curat, decat sa fii nevoit sa te duci acolo....hi hi

o zi obositoare..

Dupa ce cu greu m-am putut ridica din pat de dimineatza, am constatat cu stupoare ca drumul pana la serviciu poate fi un adevarat calvar. Te oboseste mai rau decat o zi de munca intensa. Toata lumea se ingramadeste, se grabeste, vocifereaza, incat nu mai poti nici macar sa iti aduni gandurile, si ca o maladie grava, te uimeste faptul ca te auzi si pe tine injurand printre dinti. Cel mai greu, desi nu pare, este la coborare. In mod normal, orice om gandeste ca atunci cand urci intr-un mijloc de transport este mai dificil, fiecare doreste cu ardoare sa fie primul, sa gaseasca un loc, de preferat pe partea unde este umbra. Insa nu este asa. Daca ati coborat vreodata dintr-un troleibuz plin pana la refuz, cred ca stiti ce inseamna. Toata lumea se ridica, cu o statie in urma, sa prinda loc langa usa. Apoi, cand troleul ajunge in statie...adevarata batalie, nu alta. Toti se inghesuie, sa coboare mai repede, nu mai au rabdare, sunt nervosi, injura, dau din coate, de parca de asta ar depinde intreaga lor viatza. Aceasta istorisire poate parea amuzanta, mai mult sau mai putin, insa daca se intampla sa te gasesti alaturi de aceste fiare dezlantuite, nu prea ti se mai pare. In fine, asta ar fi un aspect notabil, demn de remarcat. Toata lumea stie ca instinctul de animal salasluieste si in noi, dar eu ma gandeam ca logic este ca acesta sa se trezeasca atunci cand omul este pus intr-o situatie disperata, intr-o situatie de care ar atarna siguranta si viatza sa. Nu. Oamenii devin animale atunci cand urca in mijloacele de transport, atunci cand coboara, la piata, la coada, si in multe alte situatii in care nu ar trebui. Insa, daca intervine o situatie grava, cum ar fi un furt din buzunarul unui calator, sau o agresiune asupra cuiva, nimeni nu intervine, toti stau linistiti pe scaunele lor, ca si cand nici nu ar exista in ei acesasta putere primara. Ce intelegem noi din asta? Mai nimic, pentru ca oricum, chiar daca i-am da de capat acestei enigme, practic nu ne-ar folosi la nimic. Oamenii se schimba foarte greu sau deloc, asa ca ar fi inutil sa incercam sa obtinem imposibilul. Poate ca nici nu merita....

inceput...

Azi am postat prima data! Sunt mandra de mareatza realizare. Impresii...fapte....comentarii...
Cam asta va cuprinde blogul. Presarat cu o doza de umor ce ma caracterizeaza. Si atat. Nimic mai mult. Asa ca nu va asteptati la cine stie ce. Pana mai scriu va las sa va delectati cu nishte imagini dragutze, de pe shiftedreality